Antitrombina III

ANALIZE MEDICALE EXPLICATE. ANTITROMBINA III

Antitrombina
Antitrombina

Antitrombina (antitrombina III, după denumirea mai veche) este un inhibitor potent al reacţiilor din cascada coagulării. Deşi numele „antitrombină” ar implica o acţiune numai la nivelul trombinei, de fapt acest anticoagulant natural inhibă într-o oarecare măsură toate enzimele coagulării. Principalele enzime inhibate sunt: factor Xa, IXa şi trombina (factor IIa); de asemenea antitrombina exercită acţiuni inhibitorii asupra factorilor XIIa, XIa şi a complexului factor VIIa şi factor tisular.

Antitrombina a fost descoperită în 1939 ca o substanţă prezentă în plasmă ce acţionează împreună cu heparina pentru a preveni apariţia trombozelor. De fapt, acţiunea de sine stătătoare a antitrombinei este relativ ineficientă, dar atunci când se combină cu heparina viteza reacţiei de inhibare a factorilor de coagulare este puternic accelerată, ceea ce face din complexul antitrombină-heparină un component vital al mecanismului anticoagulant şi stă la baza indicaţiilor terapeutice ale preparatelor de heparină.

Deficitul de antitrombină a cărui incidenţă în populaţie este raportată ca fiind cuprinsă între 0.02% şi 1% poate fi congenital sau dobândit şi se asociază cu un risc crescut de tromboembolism recurent; Prevalenţa deficitului ereditar de antitrombină la pacienţii cu tromboze venoase este de 1-2%. Dintre trombofiliile ereditare, deficitul de antitrombină prezintă cea mai mare penetranţă (riscul cel mai mare de tromboembolism venos). Tromboza arterială (AVC, infarct miocardic) a fost ocazional raportată în asociere cu deficitul de antitrombină.

Valorile de referinta

Vârstă Activitate antitrombină (%)
Prematuri: zilele 1-3 20-51
Prematuri: zilele 4-6 21-51
Prematuri: ziua 7 40-54
Nou născut: zilele 1-6 44-84
Nou-născut: după ziua 7 34-70
2-10 ani 67-120
11-18 ani 81-120
Adulţi 80-120

Interpretarea rezultatelor

Testul detectează ambele tipuri (I si II) de deficit, dar nu permite diferenţierea lor. De aceea, în cazul obţinerii unei activităţi scăzute a antitrombinei se recomandă determinarea antigenului2;5.

CITITI SI:  D-dimeri

Scăderea activităţii antitrombinei se asociază cu:

deficit congenital (ereditar);
transplant hepatic, ciroză, insuficienţă hepatică;
boală trombotică activă (tromboza venelor profunde);
CID, afecţiuni însoţite de fibrinoliză;
infarct miocardic acut;
embolism pulmonar;
carcinoame, traumatisme, inflamaţii severe
boli asociate cu pierderi de proteine;
eşec al tratamentului cu heparină.

Creşterea activităţii antitrombinei se asociază cu:

  • hepatită acută;
  • transplant renal;
  • inflamaţii (VSH crescut);
  • hiperglobulinemie.

În cazul deficitului heterozigot se înregistrează valori ale activităţii antitrombinei cuprinse între 40 şi 70%2. Riscul de a dezvolta evenimente tromboembolice depinde de subtipul de deficit de antitrombină. Astfel, în cazul deficitului de tip I a fost estimat un risc de tromboză de 1% pe an, începând cu vârsta de 15 ani şi un risc total de tromboză pe durata vieţii de 50-85%. În deficitul de tip II riscul de tromboză variază între 6 şi 20% în funcţie de localizarea defectului genetic, fiind mai mare în cazul afectării situsului reactiv al antitrombinei.

Se pare că deficitul de tip I homozigot este incompatibil cu viaţa iar deficitul de tip II homozigot se asociază cu un debut precoce al manifestărilor trombotice.

Cel mai frecvent se dezvoltă tromboza venelor profunde ale membrelor inferioare complicată în unele cazuri cu embolia pulmoară. Mai pot să apară: tromboze recurente după întreruperea tratamentului anticogulant, tromboza venelor abdominale, pelvine, retiniene sau a sinusurilor cerebrale. Evenimentele trombotice pot surveni spontan sau pot fi precipitate de sarcină, perioada post-partum, administrarea contraceptivelor orale, traumatisme, intervenţii chirurgicale, etc. Există riscul de moarte subită în situaţiile în care nu se efectuează o profilaxie adecvată a episoadelor trombotice.