Arsurile pielii

ARSURILE PIELII. TIPURI DE ARSURI ALE PIELII SI VINDECAREA LOR

192
Arsura piele
Arsura piele

Arsurile pielii reprezinta una dintre cele mai grave, epuizante si mutilante agresiuni. Leziunea locala de arsura apare ca rezultat al actiunii caldurii asupra tesuturilor. Caldura devine lezanta pentru tesuturile vii în momentul în care depaseste 46° C. Majoritatea factorilor etiologici ai arsurii sunt agenti termici fizici ce pot descarca în tesuturi cantitati diferite de energie lezanta în unitatea de timp: lichide fierbinti, aburi supraîncalziti, flacari, gaze inflamabile, solidele, corpuri vâscoase topite (bitum, ceara) etc. Mai exista si alti factori etiologici ai arsurii: curentul electric, substante chimice cu actiune coroziva.

ARSURILE PIELII

Actiunea caldurii asupra tesuturilor. Primul element care ia contact cu agentul vulnerant este pielea.  Modificarile instalate la nivelul tesuturilor în urma actiunii caldurii constau în:

  • degradare enzimatica, înca de la 46° C (leziunile ce apar pâna la 60° C si în timp scurt de expunere sunt reversibile);
  • necroze de coagulare la peste 60° C;
  • caramelizare a glucidelor la peste 180° C;
  • carbonizare la peste 600° C;
  • calcinare la peste 1000° C.

Profunzimea leziunii locale este direct proportionala cu temperatura agentului termic, dar si cu timpul în care acesta a actionat. Aceasta înseamna ca, în aceeasi unitate de timp, diferiti factori etiologici (capabili sa descarce diferite cantitati de energie) vor produce leziuni de profunzimi variate. Dar, aceeasi profunzime poate fi rezultatul actiunii diferitilor factori etiologici cu timp de contact si temperaturi diferite. Energiile lezante pot fi cedate de diferiti factori fizici. Acestia sunt factori etiologici ai grupei de arsuri denumite termice.

Principalele lor caracteristici generale sunt urmatoarele:
a. Flacara de peste 700-800° C genereaza energia termica, constanta ca valoare pe toata durata actiunii, ducând rapid la transformarea primei bariere de contact (tegumentul) într-o escara. Aceasta, în continuare, se comporta ca un ecran protector al tesuturilor profunde la actiunea lezanta a flacarilor. Flacarile actioneaza direct asupra tesuturilor expuse (fata, mâini) sau prin aprinderea îmbracamintii. Incendiile sunt cele mai frecvente modalitati de aparitie a arsurilor prin flacara.
b. Substantele inflamabile vaporizante sau ce se aprind dau nastere la arsuri prin explozii. Descarcarile energetice brutale si foarte intense determina temperaturi de ordinul a 1200-1800° C, care asociaza arsurilor, leziuni inhalatorii: aceste accidente, în ciuda faptului ca au o durata de actiune foarte mica, sunt de o gravitate extrema. Ca particularitate a arsurilor prin explozie este faptul ca unda de soc fierbinte, cu putere mare de penetratie, poate determina distrugeri instantanee ale structurilor vii cu care vine în contact, chiar fara a aprinde obiectele si îmbracamintea. Exploziile creeaza un complex polilezional: ele sunt caracteristice accidentelor în mediul industrial (rafinarii, uzine metalurgice sau producatoare de armament) si exploziilor din mediul casnic cauzate de improvizatii în depozitarea si manipularea gazelor si lichidelor inflamabile.
Cele mai frecvente arsuri prin flacara si explozie, mai frecvente decât în viata civila, sunt întâlnite în conflicte armate. Excluzându-se folosirea armelor termonucleare, se apreciaza ca 30% din victimele de razboi sunt bolnavi cu arsuri.
c. în aceeasi categorie a arsurilor termice se încadreaza si arsurile produse prin contact cu lichide fierbinti sau substante vâscoase, aderente, ale caror temperaturi de fierbere nu depasesc 100° C, dar care, îmbibându-se în haine sau/si ramânând aderente pe piele, vor actiona timp îndelungat, pâna se vor raci sau vor fi îndepartate; aceasta ne releva ca si temperaturile mai scazute pot genera leziuni profunde, direct proportionale cu timpul de contact.
d. Arsurile prin solide fierbinti, grupa în care se încadreaza leziunile produse de metale topite, provoaca arsuri profunde, dar bine delimitate si, de cele mai multe ori, limitate ca întindere. în virtutea acestor particularitati, atitudinea terapeutica fata de ele este caracteristica, respectiv excizia-grefare precoce.

LEZIUNEA LOCALA DE ARSURA

Rezultat al expunerii termice, leziunea locala de arsura este o plaga reprezentând o întrerupere a continuitatii de cauza extrinseca realizând o comunicare directa între tesuturi si mediul înconjurator. Agentul cauzal, factor fizic sau chimic actioneaza în prima situatie prin caldura. Caldura este factorul termovulnerant al arsurilor termice. Caldura din punct de vedere fizic este o energie cinetica a moleculelor substratului. Leziunea locala de arsura reprezinta rezultatul unui transfer de caldura asupra tesuturilor, în asemenea situatii este evident ca gravitatea leziunilor ce se vor instala în tesuturi va fi direct proportionala cu gradientul termic (diferenta de temperatura dintre tesut si agentul vulnerant) si timpul de actiune. Un factor ce poate diminua actiunea agresiva a agentului termic este capacitatea tesuturilor expuse de a opri si stoca o parte a energiei. Un exemplu îl reprezinta escara care se constituie într-un ecran. In cazul arsurilor determinate de agentii chimici, în afara factorului termic rezultat al reactiei exoterme dintre substanta si tesut, se upraadauga actiunea nociva a noi mecanisme lezionale.

Astfel de actiuni pot fi reprezentate de:

  • actiunea brutala de deshidratare caracteristica acizilor;
  • actiunea de saponificare a grasimilor;
  • actiunea necrotica a substantelor care disociaza radicali OH sau H în cantitati incompatibile cu viata;
  • fenomene de intoxicatie sistemica (leziuni renale sau hepatice) provocate în special de acizi organici (acetic, oxalic, carbolic, etc).

Rezultatul actiunilor combinate este firesc o gravitate sporita a arsurilor chimice la aceeasi suprafata si profunzime cu cele termice. Un factor agravant suplimentar este reprezentat de actiunea care se prelungeste pâna la epuizare a agentului chimic, vis-â-vis de ecranarea exercitata de escara termica. Aceste elemente reprezinta însa numai o parte a caracteristicilor definitorii ale leziunii de arsura. Ele cuprind elemente legate de factorul agresiv. Cealalta parte este reprezentata de raspunsul organismului agresat care este proportional cu amploarea agresiunii, deci cu suprafata si profunzimea leziunii locale, cu stare biologica si imunitara a organismului agresat, cu precocitatea si calitatea tratamentului efectuat. Arsura este definita ca distrugere tegumentara determinata de agentul vulnerant plus modificarile consecutive aparute ulterior în economia organismului (pierderi lichidiene, proteice, tulburari metabolice si endocrine, hematologice si imune) plus complicatiile caracteristice locale (cicatrici vicioase, retractile, hipertrofice) sau generale, epuizarea rezervelor functionale de decompensari facile în urma unor actiuni nocive minore.

VINDECAREA ARSURILOR PIELII

Leziunea locala de arsura, este o entitate dinamica. Neglijata la început ea se poate aprofunda. Un tratament corespunzator general si local îi poate dirija evolutia pe un drum mai scurt spre vindecare. Marea majoritate a perturbatiilor instalate în organismul arsului pot fi diminuate sau scurt-circuitate prin închiderea rapida a plagii de arsura.
Obtinerea unei vindecari în timp cât mai scurt este elementul de baza – secretul supravietuiri arsului.
Clasificarea arsurii are ca element principal profunzimea.
– Arsurile superficiale în care stratul baza (germinativ) al epidermului a ramas neafectat, deci vindecarea se va face prin regenerare normala a epiteliului fara sechele si în timp scurt.
– Arsurile intermediare, în care au fost afectate partial resursele de epitelizare. în functie de densitatea acestora vindecarea poate avea loc într-un timp da pâna la trei saptamâni, calitatea vindecarii fiind inferioara celeilalte si ceea ce trebuie bine înteles este faptul ca obtinerea unei acoperiri nechirurgicale a arsurilor din aceasta grupa depinde în cea mai mare masura de terapeut. Un tratament general necorespunzator, ca si o asistare locala vicioasa pot determina distrugerea acestor rezerve epiteliale cu granularea pielii arse.
– în arsurile profunde (extradermice) nemaiexistând elemente vii generatoare de epiteliu, acoperirea nechirurgicala nu se va mai putea efectua decât pe o distanta infima din periferie si daca se insista pentru vindecare nechirurgicala, rezultatele vor fi întotdeauna proaste. Fie bolnavul se va pierde prin epuizare si alte complicatii, fie se vor instala sechele grave.