Bobornicul

DICTIONAR DE PLANTE MEDICINALE - BOBORNICUL

187
Bobornicul
Bobornicul

Denumirea ştiinţifică: Veronica beccabunga.
Bobornicul este o erbacee perenă, aparţinând familiei scrofulariaceelor. Ca plantă medicinală, bobornicul este mai puţin cunoscut, deşi se găseşte lesne în flora României, de la câmpie până sub munte. Iubeşte umezeala şi de aceea va fi găsit în preajma lacurilor, a apelor curgătoare, pe lângă izvoare.

Bobornicul dezvoltă un rizom lung, târâtor, expus şi nu prea consistent, tulpinile aeriene având între 10 şi 60 cm. Înfloreşte în mai şi iunie, florile fiind albastre, albastru-deschis, semănând, întrucâtva, cu cele de urzică moartă. Fructul de bobornic este o capsulă.

Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile, fructele, tulpinile. Substanţe active importante: un ulei volatil şi glucozide.

Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante şi expectorante. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui, pentru purificarea sanguină. Potrivit medicinii populare, bobornicul e folosit în bolile de astm, tuberculoză şi boli ale ficatului.

Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică şi că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc şi de spate, precum şi în scrofuloză. Sunt cunoscute şi efectele diuretice ale acestei plante, sucul din bobornic având, de altfel, însemnate proprietăţi depurative. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic, precum şi tocătura, amestecul din această plantă (tulpini, frunze, flori) pot fi folosite, sub formă de comprese şi cataplasme, în tratamentul pistruilor.

Tot compresele şi cataplasmele cu bobornic se utilizează şi împotriva hemoroizilor, pecingenilor, ulceraţiilor scorbutice. Bobornicul este socotit, încă din vechime, drept leacul natural de purificare a sângelui şi chiar a ficatului.