Bobul

DICTIONAR DE PLANTE MEDICINALE - BOBUL

371
Bobul
Bobul

Denumire ştiinţifică: Vicia faba.
Bobul este o erbacee anuală, fiind un membru important al familiei leguminoaselor. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1,20 metri, fiind muchiată, goală pe dinăuntru şi foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. Frunzele bobului sunt penat-comipuse şi arată foarte frumos.

Această plantă, originară din Asia, poate fi întâlnită numai în culturi, de altfel din ce în ce mai rare chiar şi în gospodăriile ţărăneşti de tradiţie. Florile bobului sunt albe, roz, chiar violete.

Bobul înfloreşte în lunile iunie şi iulie, fructul fiind sub formă unor păstăi mari, cu coajă groasă. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole, sunt ovale şi uşor turtite şi sunt excelente ca preparate alimentare. Pentru uz medicinal se culeg florile, frunzele, păstăile tinere, boabele verzi, cojile păstăilor şi, bineînţeles, boabele coapte. Principalul preparat medicinal este infuzia.

Pentru a ne da seama de importanţa alimentară, dar şi medicinală a bobului, trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. În acea zi se ofereau zeilor, drept jertfă, vase mari cu bob gătit în diverse moduri.

Bobul contine săruri minerale (pe bază de calciu, fier, natriu, magneziu, potasiu), protide, glucide, vitamine. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%), hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%, celuloza 7,5%), substanţe grase. (1,5%), vitaminele A, B. C.

Bobul este un aliment foarte hrănitor. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. Putem da aici exemplul lui Pitagora, care îşi îndemna elevii să consume, cu toată încrederea, cât mai mult bob.

Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic, sedativ, tonic. Se foloseşte cu precădere în afecţiuni precum colici renale, cistite, cât şi în bolile de prostată. În mod surprinzător, bobul este recomandat şi în afecţiuni reumatismale.