Brancuta

DICTIONAR DE PLANTE MEDICINALE - BRANCUTA

40
Brancuta
Brancuta

Denumirea ştiinţifică: Sisymbrium officinale.
Brancuta este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. Are tulpină păroasă şi flori galbene. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. Pentru medicaţie se culeg frunzele, părţile tinere ale plantei, vârfurile cu tot florile de pe ele. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională.

Substanţă activă importantă: esenţa alilică. Confruntându-se cu răcelile, moşii şi strămoşii noştri trebuiau să se trateze cumva. Unul dintre aceste remedii a fost brancuta şi, fireşte, poate fi şi acuma, dacă, cumva, nu ne convin medicamentele moderne. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite, precum şi laringitele şi faringitele, fiind un antiinflamator eficient.

Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie, dar se poate folosi şi sucul de brâncuţă, cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte, fiind bune şi siropul sau mierea. Utilă în practica medicinală este şi tinctura de brâncuţă, deocamdată mai puţin cunoscută şi utilizată.