Carcinomul bazocelular

CARCINOMUL BAZOCELULAR. CAUZELE APARITIEI SI TRATAMENTUL

Carcinom bazocelular
Carcinom bazocelular

Este o tumoră cu origine în celulele bazale ale epidermului (celule pluripotenţiale) sau epiteliale.

INCIDENŢA SI EPIDIMIOLOGIA IN CARCINOMUL BAZOCELULAR

Este cea mai comună formă de malignizare la nivelul pielii (65-80% cazuri) şi este răspândită exclusiv la populaţia de tip european (caucazieni). Afectează cu predominanţă sexul masculin, vârsta adultă şi bătrânii şi se localizează pe zonele fotoexpuse – 85% din localizări sunt la nivelul feţei şi gâtului.

Factori etiologici

1. Primul factor etiologic implicat este expunerea la radiaţiile ultraviolete (UV), radiaţii clasificate în mod arbitrar – după lungimea de undă în:
UV tip A 320-440 nm;
UV tip B 290-320 nm;
UV tip C 200-290 nm.
Dintre acestea, lungimea de undă considerată ca având efect carcinogenetic este tipul B la care efectul UVA se aditivează (fără ca UV A să fie carcinogenetic în sine), în timp ce UVC este filtrat în mod normal de stratul de ozon atmosferic – putând deveni active numai în cazul absenţei acestei protecţii naturale. Mecanismul în sine de inducere a carcinomului bazocelular este necunoscut, dar în esenţă inducerea modificărilor în celulele epidermale este prin efect direct asupra AND celular. Combinaţia dintre afectarea celulară şi alterarea mecanismului de reparare determină o mutaţie celulară ce conduce în final la o modificare de tip carcinomatos. Este demonstrat că indivizii care răspund la agresiunea solară prin hiperkeratoze, pigmentări localizate, telangiectazii, definesc o populaţie cu risc crescut pentru carcinomul bazocelular. Printre bolnavii cu risc crescut la carcinomul bazocelular se înscriu persoanele cu pielea albă, ochi albaştri, păr blond sau roşu ca şi cei supraexpuşi ocupaţional la razele solare (fermieri, marinari).
2. Expunerea cronică la radiaţii terapeutice, diagnostice sau accidentale ionizate reprezintă o altă grupă a factorilor de risc; în această grupă de risc sunt cuprinse persoanele care au făcut tratament pentru leziuni benigne ale pielii (acnee, hemangioame, infecţii fungice) ca şi personalul medical expus repetat la doze mici de raze X. Leziunea carcinomatoasă apare după o perioadă de latenţă mare – de la 7 la 20-25 ani. Alte cauze de risc sunt reprezentate de:
3. expunerea sau contactul accidental cu carciogeni de tip arsenic, gudroane (grupe profesionale cu risc crescut pentru carcinomul bazocelular).
4. Imunosupresia – pacienţii cu tratament imunosupresiv convenţional de tip azothioprine, Predriison, globulină antilimfocitică, prezintă un risc de carciogeneză de până la 10 ori mai mare faţă de populaţia normală, deşi introducerea ciclosporinei ca tratament de imunosupresie a mai redus procentele de carciogeneză cutanată la aceşti pacienţi. Evident, în cazul unui astfel de tratament, grupa de risc este reprezentată de pacienţii care beneficiază de transplante de organe.
5. Nervul sebaceu Jadassohn – leziune cutanată superficială cu un diametru mediu de 2-3 cm, neregulată, în relief faţă de suprafaţa pielii, cu aspect verucoid de culoare gălbui-roză, localizată cel mai frecvent la cap sau gât şi fără pilozitate; prezentă de la naştere sau apărută imediat după naştere, leziunea se identifică uşor după aspectul particular fiind indicată excizia chirurgicală.
6. Alte condiţii patologice ce favorizează apariţia BCC sunt xeroderma pigmentosum, albinismul, sindromul determinat de nevus bazocelular, cicatrici postcombustionale, ulcere cronice.

CITITI SI:  Pancreatita cronica

ANATOMIA PATOLOGICA A CARCINOMULUI BAZOCELULAR

Histologie – sub epidermul subţire apare dermul inundat de un singur tip de celule similare keratocitelor (celule în palisadă), cu nudei mari elongaţi şi cu citoplasmă puţină. Apar depozite de mucină sau semne de fibroză după tipul de carcinom bazocelular (formă chistică sau sclerozantă).

Clinică – aparent leziunea tipică este reprezentată de o formaţiune tumorală papilară sau nodulară de culoare eritematoasă până la violacee (uneori pigmentată), cel mai frecvent dispusă la faţă, gât, torace anterior, regiuni expuse în relief faţă de piele, cu margini translucide de epiderm subţire cu telangiectazii.
După aspectul clinic carcinomul bazocelular este clasificat 7 tipuri de BCC:
1. Forma noduloulcerativă – apare ca o tumoră nodulară ce creşte lent şi’se ulcerează central şi este forma cea mai frecventă.
2. Forma pigmentară – tumora noduloulcerativă cu pigmentare neregulată închisă la culoare.
3. Forma fibroasă sau morphea-like – placă fermă de culoare gălbuie, în relief faţă de piele, cu margini nete care rămân intacte şi după ulcerare.
4. Forma superficială – una sau mai multe zone eritematoase cu margini perlate, acoperite de cruste sau ulceraţii superficiale – este forma caracteristică localizărilor de pe trunchi.
5. Fibroepiteliomul premalign – formă nodulară pedunculară, cu consistenţă fermă şi acoperită de piele netedă, roşiatică. Apar una sau mai multe tumori şi sunt specifice localizărilor de pe spate cu ulcere foarte rare.
6. Sindromul epiteliomului bazocelular nevoid – sunt leziuni dobândite încă din copilărie şi care continuă să apară, au aspect nodular, ferm, acoperite cu piele normală sau uşor pigmentată şi se pot ulcera dacă cresc în dimensiuni. Sunt acoperite frecvent de chisturi mandibulare sau maxilare şi anomalii scheletice şi/sau nervoase.
7. Nevul bazocelular linear 0150, reprezentat de câteva benzi formate de noduli pigmentaţi, este forma cea mai rară de carcinom bazocelular.

Evoluţia carcinomului bazocelular este prin definiţie lentă şi cu cât evoluează timp mai îndelungat, cu atât şansele de ulcereare sunt mai mari. Evoluţia tumorii se face fie prin invadarea straturilor profunde, fie prin răspândirea în plan superficial, fiind descrise câteva forme:
– forma nodulară;
– forma sclerozantă;
– forma superficială forma pigmentată.
Nu metastazează decât foarte rar, dar este caracterizat de recidiva locală şi chiar de apariţia de noi tumori în aceeaşi regiune anatomo-topografică. In literatură se foloseşte uzual termenul de epiteliom bazosquamos, ceea ce reprezintă un carcinom bazocelular cu diferenţiere cheratinică şi nu o formă de trecere de la carcinom bazocelular la carcinom spinocelular.

DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL IN CARCINOMUL BAZOCELULAR

Scopul principal al diagnosticului diferenţial este eliminarea confuziei dintre carcinom bazocelular formă pigmentară şi melanomul malign. Clinic este foarte greu de diferenţiat o formă amelanotică de melanom malign de carcinom bazocelular. In fapt, diagnosticul de certitudine este pus numai prin examen histopatologic, ori când se suspectează un melanom. Examenul histopatologic se efectuează după ablare pe piesa excizată în întregime. Diagnosticul diferenţial trebuie să cuprindă şi excluderea diferitelor tumori benigne ale pielii (nevi), ca şi keratoza actinică, papule acneiforme etc. O atenţie specială trebuie acordată celor trei sindroame, toate cu transmitere genetică şi care evoluează cu multiple formaţiuni tumorale tip carcinom bazocelular. în această categorie sunt incluse sindromul de nevus bazocelular, sindromul Bassex şi xeroderma pigmentosum. Toate sunt caracterizate de apariţia şi recidiva extrem de rapidă a multiple leziuni neoplazice cutanate acompaniate de grave malformaţii osoase (sindromul de nevus bazocelular) – atrofie foliculară pe coate şi mâini dorsal, cu zone de anhidroză (sindromul Bassex) şi fotosensibilitate majoră cu fotofobie.

CITITI SI:  Amareala

TRATAMENTUL CARCINOMULUI BAZOCELULAR

Tratamentul de elecţie pentru carcinomul bazocelular este chirurgical (excizie chirurgicală), ceea ce de multe ori se suprapune cu un rezultat curativ – nu mai apare recidiva.
Tratamentul pentru o leziune primară este condiţionat de o multitudine de factori:
– dimensiunea şi localizarea tumorii;
– posibilitatea de a invada structuri vitale;
– vârsta şi condiţia biologică a pacientului;
– considerentele estetice.
în paralel s-au dezvoltat tehnici dermatologice de tratament precum crioterapie, electrodesicare şi chiuretaj, chirurgie laser, aplicaţii topice de 5-fluorouracil, chirurgie micrografică Mosh în diametru şi cu margini bine delimitate.
Defectul postexcizional (este obligatoriu examenul la microscop al marginilor piesei excizate) este rezolvat în funcţie de localizare, dimensiuni şi implicaţii estetice. Se poate merge de la sutura directă, vindecare per secundam, grefe de piele liberă, până la lambouri locale sau de vecinătate. Indiferent de maniera de închidere a defectului aleasă, trebuie întotdeauna ţinut cont de eventualitatea unei recidive, care va fi mai profundă şi a cărei detectare poate fi întârziată.

Se consideră că perioada medie de apariţie a unei recidive este de 24 luni” şi că în medie 1/3 din carcinomul bazocelular recidivează. Aceasta presupune o supraveghere şi monitorizare postoperatorie riguroasă care nu trebuie să piardă din vedere posibilitatea apariţiei unei alte tumori într-o altă zonă. Nu trebuie ascuns că de multe ori recidiva este generată fie prin amânarea momentului chirurgical, folosindu-se iniţial tratamente dermatologice, fie printr-un act chirurgical incorect şi ineficient. Postoperator bolnavul beneficiază de tratamente complementare (chimioterapie, terapie iradiantă) indicate de oncolog.

Nu de puţine ori, excizia unei tumori – carcinom bazocelular poate fi distructivă şi mutilantă – şi din acest motiv trebuie luate în discuţie posibilităţile de reconstrucţie a zonei de defect. Esenţial în alegerea unei metode de reconstrucţie este şi momentul când se face reconstrucţia, moment comandat de localizarea defectului, de interesarea structurilor vitale ca şi de calitatea exciziei tumorale.