D-dimeri

D-dimeri
D-dimeri

In cursul procesului de degradare a cheagului de fibrina sub influenta plasminei sunt generate fragmente ce contin D-dimeri. D-dimerii sunt astfel considerati un marker al starii de hipercoagulabilitate si al fibrinolizei endogene, niveluri crescute fiind inregistrate la pacientii afectati de tromboze.

D-dimerii sunt mai specifici pentru fibrinoliza decat produsii de degradare ai fibrinei care detecteaza de asemenea si produsii proteolizei directe a fibronogenului (fibrinogenoliza).

D-dimeri – INTERPRETAREA REZULTATELOR

Concentratiile de D-dimeri sunt exprimate in μg/mL echivalenti de fibrinogen, fiind corelate cu cantitatea de fibrinogen folosita pentru prepararea D-dimer standardului. Cantitatea efectiva de D-dimeri este aproximativ 50% din aceasta valoare. Astfel:

0.5 μg/mL FEU=0.25 μg/mL D-dimeri.

Cresteri ale D-dimerilor sunt asociate cu: CID (fibrinoliza secundara); tromboze arteriale sau venoase; insuficienta renala sau hepatica; embolism pulmonar; preeclampsie; infarct miocardic; tumori; inflamatii; infectii severe; terapie cu activator tisular al plasminogenului.

D-dimeri – LIMITE SI INTERFERENTE

Valori crescute de D-D pot fi intalnite in sarcina normala, terapia cu estrogeni, contraceptive orale, la persoane varstnice, dupa traumatisme si stres postoperator.

Concentratia de D-D creste in paralel cu cresterea markerului CA-125 pentru cancerul ovarian1.

Prezenta factorului reumatoid poate interfera cu determinarea DD si produce rezultate fals pozitive.

Un nivel plasmatic al fibrinogenului>900 mg/dL poate conduce la o supraestimare a concentratiei de D-dimeri3.

CITITI SI:  Concentrat leucocitar