Fibrinogenul

ANALIZE MEDICALE EXPLICATE. FIBRINOGENUL

Fibrinogenul (factorul I al coagularii) este o glicoproteina dimerica cu greutate moleculara de aproximativ 340kD, prezenta in plasma si in α-granulele plachetare. Este sintetizat in ficat la o rata de 1.7-5 g/zi1. Fiecare din cele doua subunitati contine trei lanturi polipeptidice: Aα, Bβ si γ.

FIBRINOGENUL – INFORMATII GENERALE

Fibrinogenul are o structura trinodulara, domeniul central globular fiind denumit domeniul E, care cuprinde capetele N-terminale ale celor sase lanturi polipeptidice, iar domeniile D contin capetele C-terminale ale celor trei lanturi. Timpul de injumatatire al fibrinogenului este de 3-5zile.

Fibrinogenul constituie substratul de actiune atat pentru trombina, ultima enzima din cascada coagularii, cat si pentru plasmina, enzima a sistemului fibrinolitic. Trombina se leaga la domeniul central al fibrinogenului si elibereaza cate doua fibrinopeptide A si B de la nivelul fiecarei molecule, expunand astfel situsurile de legare din domeniul E complementare situsurilor din domeniile D ale altor monomeri de fibrina.

Aceste situsuri de legare complementare duc la formarea initial a protofibrilelor de fibrina, care agrega in fibre groase, iar acestea se ramifica intr-o retea de fibre interconectate. FXIIIa stabilizeaza polimerul de fibrina prin formarea de legaturi incrucisate.

Plasmina cliveaza atat fibrinogenul cat si fibrina. In urma actiunii plasminei asupra fibrinogenului sunt eliberate fragmentele X, Y, D si E. Fragmente similare sunt eliberate in urma digestiei fibrinei, precum si D-dimeri si alti produsi de degradare care prezinta legaturi covalente incrucisate. Desi fragmentul X poate inca polimeriza intr-un cheag slab, fragmente Y si D inhiba polimerizarea monomerilor de fibrina

FIBRINOGENUL – RECOMANDARI PENTRU DETERMINARE

  • detectarea deficitului congenital sau dobandit al fibrinogenului (a-/hipo-/disfibrinogenemii);
  • monitorizarea terapiei trombolitice;
  • ca indicator al reactiilor consumptive cu/fara fibrin(ogen)oliza;
  • evaluarea riscului de aparitie a evenimentelor trombotice cardiovasculare (de ex. IMA, AVC);
  • procese inflamatorii acute
CITITI SI:  Concentrat leucocitar

FIBRINOGENUL – VALORILE DE REFERINTA

Varsta

Valori de referinta (mg/dL)

0-1 an

160-390

2-10 ani

140-360

11-18 ani

160-390

> 18 ani

200-400

SCADEREA FIBRINOGENULUI

  • Cresterea consumului de fibrinogen: in CID si in reactiile de hiperfibrinoliza din cancere metastatice, leucemie acuta promielocitara, complicatii obstetricale. Consumul de fibrinogen poate incepe foarte rapid, de aceea dozarea acestuia trebuie facuta la intervale scurte de timp. Cand CID se suprapune peste raspunsul de faza acuta, fibringenul poate fi fals crescut.
  • Scaderea sintezei de fibrinogen: in afectiuni hepatice severe insotite de scaderea parenchimului hepatic (ciroza hepatica, intoxicatie cu ciuperci), in afectiuni insotite de irigare hepatica anormala (insuficienta cardiaca dreapta).
  • Terapia trombolitica: scaderea concentratiei de fibrinogen depinde de doza si de tipul medicatiei administrate: streptokinaza si urokinaza determina scaderea pronuntata a fibrinogenului (valori < 10mg/dL); activatorul tisular al plasminogenului (t-PA) si prourokinaza determina scaderea moderata a fibrinogenului.
  • Terapia cu L-asparaginaza;.
  • Afibrinogenemia congenitala, caracterizata prin lipsa completa a fibrinogenului, este una din cele mai rare deficiente de factori ai coagularii, este mostenita autosomal recesiv si apare la homozigoti sau dublu heterozigoti pentru mutatiile respective. PT si aPTT sunt prelungite la infinit datorita incapacitatii de a produce fibrina.
  • Indivizii heterozigoti pentru deficienta congenitala de fibrinogen (hipofibrinogemia) sunt asimptomatici daca nivelul fibrinogenului este >50 mg/dL, iar atat nivelul functional (activitatea) cat si cel antigenic sunt scazute

CRESTEREA FIBRINOGENULUI

  • in cadrul raspunsului de faza acuta din infectii, inflamatii, tumori, traumatisme, arsuri. In cazul distructiei celulare intinse (de ex. interventii chirurgicale, infarct miocardic, radioterapie) fibrinogenul revine la normal dupa raspunsul de faza acuta, spre deosebire de procesele inflamatorii cronice active din afectiuni reumatismale si boli de colagen, in care nivelul acestuia ramane crescut pe durate lungi de timp.
  • ca raspuns compensator la pierderea de proteine (in special a albuminei) la pacientii cu sindrom nefrotic, mielom multiplu;
  • boala hepatica, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare intravasculara compensata;
    hipertensiune, diabet, obezitate
CITITI SI:  Electroforeza Hemoglobinei