Vitamina B1 – Tiamina

VITAMINE SI MINERALE - VITAMINA B1 (TIAMINA)

451
Vitamina B1
Vitamina B1

Complexul de vitamine B include vitamina B1 (tiamina), vitamina B2 (riboflavina), vitamina B3 (niacin / niacinamida), vitamina B5 (acid pantotenic), vitamina B6 (piridoxina), vitamina B12 (cianocobalamina) si acid folic.

IN ACEST ARTICOL:

Vitamina B1 care a avut un rol determinant în descoperirea vitaminelor, a fost izolată şi purificată sub formă de clorhidrat de tiamină în 1926, de către chimistii olandezi Barend Coenraad Petrus Jansen si Willem Frederik Donath. În aceea epocă se cunoştea că extractul apos din tărâţe de orez prevenea instalarea maladiei beri-beri, vindeca polinevrita aviară şi era indispensabil procesului de creştere a şobolanilor tineri.

Cercetările ulterioare au demonstrat că aceste efecte nu se datorau unui singur factor, aşa cum se considera la început, ci existenţei a două fracţii diferite: una termostabilă, cu activitate de factor de creştere (vitamina B2), şi cealaltă termolabilă, cu proprietăţi anti-beri-beri. Cea de-a doua fracţie a fost denumită de Jansen aneurină (antipolyneuritis vitamin), denumirea de tiamină, fiind corelată mai mult cu structura chimică şi indicând prezenţa sulfului în moleculă.

Clorhidratul de tiamină este o substanţă cristalină, albă, cu miros caracteristic, uşor solubilă în apă, greu solubilă în alcool şi insolubilă în solvenţi organici. În mediu slab acid, tiamina este relativ stabilă faţă de acţiunea agenţilor oxidanţi şi temperatură, dar foarte instabilă în mediu neutru şi alcalin. În mediu alcalin, în aer sau în prezenţă de I2, H2O2, tiamina se transformă într-o formă disulfidică (oxidată). La plante şi animale se înregistrează un echilibru între formele reduse şi oxidate ale tiaminei şi ale esterilor fosforici.

Sursele de vitamina B1

Cu toate că tiamina poate fi sintetizată de unele bacterii intestinale situate la nivelul cecumului, cantitatea sintetizată nu poate asigura necesarul de vitamină B1 deoarece absorbţia vitaminelor are loc în regiunea duodenală a intestinului şi nu la nivelul cecumului. O dietă variată asigură cantitatea de tiamină necesară prevenirii deficienţei. Astfel, în conformitate cu normele internaţionale, cantitatea de tiamină introdusă în organism împreună cu alimentele trebuie să fie de 2 mg/zi pentru bărbatul adult şi 1,2 mg/zi pentru femeie. Un studii realizate pe un eşantioane de, persoane, cu o vârstă mai mare de 60 de ani, a evidenţiat că necesarul zilnic de tiamină este de 1,4 mg/zi pentru bărbaţi şi 1,1 mg/pentru femei.

Ca orice component al complexului B, tiamina se află în cantităţi apreciabile în drojdia de bere (1-7mg/100g). Alte surse bogate sunt: cortexul şi germenii boabelor de cereale (grâu, porumb, secară, orez), legumele (soia, mazăre, fasole, sfeclă, spanac, lăptuci), fructele (prune, struguri, nuci) şi în carne (creier).

Pentru om cele mai importante surse sunt alimentele de origine vegetală, pâinea intermediară şi neagră. Alimentele de origine animală sunt mai sărace în B1: carnea de porc, ficatul, rinichii, ouăle, laptele, peştele etc. Boabele de porumb, legumele (mazărea şi lintea), alunele, carnea slabă de porc şi drojdia sunt surse bogate de tiamină. Deoarece majoritar tiamina se pierde în timpul preparării făinii de orez, orezul alb şi alimentele din orez alb (pâine, paste) trebuie îmbogăţite cu tiamină.

Metabolismul vitaminei B1

Biosinteza şi necesităţile de tiamină sunt diferite în funcţie de organism. Majoritatea microorganismelor sunt capabile să realizeze sinteza totală a vitaminei B1, unele vegetale primesc tiamina de la organismele simbiotice, iar vertebratele, ciupercile şi alte din microorganisme sunt incapabile să biosintetizeze tiamina.

Tiamina din hrană este absorbită cu precădere în duoden şi în regiunea proximală a intestinului subţire printr-un mecanism de transport activ care se saturează la o preluare orală de aproximativ 10 mg. În cazul saturării transportorilor specifici, nu este exclusă existenţa unui transport pasiv. Viteza de absorbţie maximă a fost evaluată la 8-15 mg/24 ore. Se consideră că odată cu absorbţia se produce şi fosforilarea unei părţi din tiamina sub acţiunea tiaminfosfokinazei intestinale. După absorbţie tiamina este defosforilată, formă în care este transportată la ficat.

Carentele de vitamina B1

La om şi la animale, hipovitaminoza B1 îmbracă diferite forme mai mult sau mai puţin grave. Formele experimentale induse la animale prezintă un tablou diferit de carenţele naturale, care nu sunt specifice carenţei de vitamină B1, în general caracterizându-se printr-o complexitate policarenţială. Ca simptomatică amintim: încetarea creşterii, apariţia de tulburări digestive, nervoase şi cardiace. În cazul porumbelului apare „polinevrita aviară” cu afectarea muşchilor şi penajului, bradicardie, ataxie cerebeloasă (creşte concentraţia de acid piruvic şi acid lactic) şi crize convulsive. La şobolan apar, în special, tulburări de creştere şi de ritm cardiac.

La om, simptomele hipovitaminozei B1 sunt grupate în:
a) simptoame generale: astenie, pierdere în greutate, anorexie, deranjamente gastrice;
b) dereglări nervoase periferice: amiotrofie, parestezii şi hipostezii, diminuarea reflexelor osteotendinoase;
c) tulburări psihice severe: stări depresive, iritabilitate, imposibilitatea concentrării atenţiei, tulburări de memorie.

Un organ sensibil la variaţiile concentraţiei de vitamină B1 îl reprezintă inima. În situaţii de efort susţinut 80 % din glucoza consumată de miocard provine din glucoza circulantă şi glicogen. O carenţă în TPP poate avea urmări asupra oxidării glucozei (prin diminuarea activităţii complexului piruvat dehidrogenazic) dar şi asupra nivelului oxidării acizilor graşi prin diminuarea activităţii ciclului acizilor tricarboxilici.

Bolile care pot aparea in carentele de vitamina B1

  • Encefalopatia Gayet-Wernicke: a fost descrisă la sfârşitul secolului trecut la indivizii cu alcoolism cronic, şi se aseamănă cu avitaminoza pură produsă de tiaminază. Ea pare a fi cauza vărsăturilor incoercibile, infecţiilor, intoxicaţiilor, neoplasmelor care conduc la stări de denutriţie şi epuizare agravate de alcoolism. Principalele simptoame sunt: tulburările vizuale, starea de slăbiciune, lipsa reflexelor osteotendinoase, confuziile mintale, hemoragiile, poliencefalita superioară cu focare de congestie hemoragică şi degenerescenţă în talamus şi hipotalamus. De aici şi denumirea de „encefalopatie hemoragică” sau „beri-beri cerebral”;
  • Sindromul neuropatic tropical întâlnit în Africa de sud, Egipt, India, este determinat de pierderile masive de tiamină prin transpiraţie, şi este caracterizat prin apariţia de tulburări digestive, neurologice şi cutanate;
  • Beri-beri, este forma cea mai importantă şi răspândită, reprezentând o stare de carenţă cronică care poate dura ani de zile. În limba indiană „Beri-beri” înseamnă „cătuşe la picioare”. Procentul populaţional al celor care suferă de „beri-beri” este crescut în ţările Asiei de sud-est şi Africa. În alte regiuni ale planetei se întâlneşte aşa numita boală „beri-beri occidental”, care apare în urma unei utilizări deficitare a tiaminei în alcoolismul cronic. Manifestările bolii sunt diferite în funcţie de vârstă.
  • „Beri-beri uscat”: are ca principal efect paralizia şi apariţia de tulburări nervoase (polinevrite ale membrelor), cardiace şi atrofie musculară. Bolnavul este foarte slab, prezintă paralizii ale picioarelor ceea ce determină un mers îngreunat, paralizii ale mâinilor care iau forma de „gheară”, dureri musculare profunde, tremurături, constipaţii rebele.
  • „Beri-beri umed” (edematos, cardiovascular) se caracterizează printr-o hipertrofie a inimii cu apariţia miocardiopatiei, tahicardie constantă, palpitaţii, dispnee, edem generalizat. Cordul este mărit în volum datorită apariţiei unei „insuficienţe cardiace de origine periferică”. Aceste simptoame nu răspund la tratamentele cu cardiotonice dar se ameliorează prin vitaminoterapie. Bolnavul are corpul umflat şi în special faţa umflată, prezintă vărsături şi respiraţie alterată cu stări repetate de asfixie.
  • „Beri-beri difuz” are manifestări mai puţin specifice (dureri musculare, astenie), motiv pentru care poate fi confundat cu boala reumatismală care de asemenea poate tratată prin administrare de vitamina B1.
  • Beri-beri la nou născuţi şi copii prezintă de regulă o evoluţie acută. Boala se manifestă prin inapetenţă, vomă, tulburarea somnului, pierderea în greutate, hipertonie musculară, asistolie acută şi insuficienţă cardiacă. Evoluţia este rapidă, decesul putând surveni la 12-24 ore de la debutul primelor simptoame dacă nu se administrează un tratament adecvat. Cele mai frecvente cazuri apar la nou-născuţii alăptaţi de mame cu hipo şi avitaminoză B1.

Avitaminoza B1 este specifică consumatorilor cronici de alcool şi apare în special în ţări din Europa occidentală, Australia şi SUA. Se recomandă administrarea sistematică de tiamină (1 g intravenos).

Excesul (hipervitaminoza) de vitamina B1

Este rar întâlnită, deoarece adultul tolerează doze mari (de până la 500 mg tiamină/zi) timp de o lună. Există situaţii în care dozele foarte mari au efecte curarizante. Au fost descrise cazuri de intoleranţă, chiar a dozelor uzuale, însoţite de fenomene alergice, nervozitate, ameţeli, eriteme, dureri gastrice, vărsături.